Review: Sigma Cleansing & Polishing Tool + Giveaway simplu

by - miercuri, octombrie 19, 2011

Hey,

Astăzi am revenit cu review-ul la Sigma Cleansing & Polishing Tool ca să știți la ce să vă așteptați dacă îl cumpărați sau îl câștigați. 
Sunt sigură că ați citit despre specificațiile tehnice așa că n-o să mai trec și eu încă o dată prin ele. 
După schimbarea noilor reguli de afiliere la Sigma, acest produs este cel pe care mi l-am dorit cel mai mult, văzând cât de popular e Mia Clarisonic la americani. În mod clar, acest produs este unul mult mai ieftin, având plusurile și minusurile sale. Din punctul meu de vedere, în lipsă de Clarisonic, acesta își face treaba ok. 


Sigma Cleansing & Polishing Tool vine cu 3 capete, unul cu perii moi, unul cu perii ușor duri și unul cu perii mai duri. Sunt necesare 2 baterii de tip AA. Eu folosesc baterii reîncărcabile așa că nu vă pot spune cât țin bateriile normale. Capătul roz îl folosesc în fiecare seară după demachiere, iar celelalte o dată la o săptămână sau două, în funcție de necesitate. Are 2 viteze de rotație, pe care le puteți folosi în funcție de necesitate. Eu folosesc mai mereu prima viteză pentru ten și a doua pentru gât și decolteu.


Puncte tari

  • prețul - 39 $. Nici nu îndrăzneam să mai visez la Clarisonic văzând cât de mult costă și produsul și vama.
  • îl pot folosi cu orice gel sau spumă de curățare. Toate merg perfect
  • lasă tenul curat și catifelat
  • de foarte mare ajutor după demachiere. Ai să observi cât de mult machiaj ți-a mai rămas pe ten.
  • capătul roz este foarte fin și este o încântare pentru ten. Nu zgârie și nu irită tenul


Puncte slabe

  • face puțin zgomot dar e suportabil. Cu toate astea, nu recomand să fie folosit când cineva din casă doarme :D
  • are puțin tendința de a împrăștia produsul din cauza rotațiilor, așa că trebuie să-l apropii întâi de față și apoi să îl pornești. Dacă uiți lucrul ăsta, vei suporta consecințele :)
  • Ei spun deja că nu trebuie să îl folosești sub duș și am înțeles asta. Cu toate astea, mereu trebuie să am grijă să nu se scurgă apă în casetuța pentru baterii.

Concluzii..

Sigma Cleansing & Polishing Tool este un produs ok, un bun adjuvant în curățare și demachiere. Minusurile găsite sunt superficiale, știu asta, dar am vrut să le aflați. Trecând de toate astea, senzația pe care o am după o săptămână zilnică de folosire e super. Îmi simt tenul mult mai fin și mai luminos. Chiar cred că fiecare fată are trebui să aibă un astfel de produs în rutina zilnică.

Puteți avea ocazia de a-l încerca printr-un giveaway simplu pe facebook. Vă promit :) Pentru detalii intrați aici!

Voi ce părere aveți despre Sigma Cleansing & Polishing? 

Gânduri bune,
Miuri



You May Also Like

15 comentarii

  1. hihi, musai il vreau si eu! suna bine ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu mi-l doresc mult si am de gand sa-l cumpar,deci review-ul tau  mi-a fost de mare ajutor:),ms mult! Eu una te-as ruga sa mai faci un review dupa 1-2 luni de folosire,sa ne spui efectele pe termen lung. Te pup

    RăspundețiȘtergere
  3. al meu e pe drum:X saptamana viitoare trebuie sa vina...abea astept:D si paletuta la fel;))

    RăspundețiȘtergere
  4. te-ai intrecut pe tine:)) chiar ca e f simplu, abia astept sa-mi termin sandvisu' si sadau share:)):D

    RăspundețiȘtergere
  5. Dupa primele randuri ma asteptam sa-i faci praf. Nu stiu de ce :))
    Minusurile cred ca sunt foarte minore. Imi doresc si eu acest produs, sper sa il am si eu pana la urma, intr-un fel sau altul.
    Te pup :*
     

    RăspundețiȘtergere
  6. cum am zis, fiecare fata ar trebui sa-l aiba :)

    RăspundețiȘtergere
  7. promit sa fac, ma gandeam si eu la asta :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  8. eu mai am pana particip si pentru paletuta :) sa le folosesti cu placere :)

    RăspundețiȘtergere
  9. minusurile pe mine ma cam obsedeaza.. mai ales ultimul :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  10.  Ultimul e intr-adevar un minus. Cat despre celelalte, ma indoiesc ca un produs cu e Clarisonic nu se comporta la fel, sau macar aproape la fel.
     :*

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce bine suna!
    Mi-ar placea si mie unul :)

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM