Review: 2% BHA Gel Paula`s Choice

by - miercuri, martie 14, 2012

După jumătate de an de testare a gelului BHA Paula`s Choice, m-am decis să vă expun părerile mele asupra acestui produs.

Cum se prezintă?

Gelul 2% BHA (beta hydroxy acid) Paula`s Choice exfoliază suprafața pielii, în profunzimea porilor pentru a preveni și vindeca apariția punctelor negre și a petelor. Conține antioxidanți și ingrediente anti-roșeață pentru a grăbi vindecarea și a reduce iritațiile. Promite să uniformizeze tenul, să reducă liniile fine și să mențină hidratarea. 
* Am observat că i-au schimbat ambalajul, eu îl am în varianta veche.
Am folosit gelul BHA în fiecare seară, după rutina de curățire a feței. Îl folosesc doar seara, pentru că fiind sub formă de gel și nu de loțiune, nu o pot folosi în timpul zilei. Odată aplicat, formează o peliculă subțire lucioasă la suprafața pielii, aspect care ar deranja pe parcursul zilei. Este nevoie de o cantitate extrem de mică pentru a acoperi toată fața, este foarte spornică. Nu vă lăsați păcălite de consistența sa de gel apos - o cantitate de mărimea unui bob de mazăre e mai mult decât suficientă. Din acest motiv, după 6 luni de zile, eu încă mai am jumătate de flacon de produs. Cu toate acestea, folosit în exces va duce la mici porțiuni descuamate, așa că eu îl folosesc o dată la 2 seri. Totuși, faceți o mică încercare pe tenul vostru să vedeți cum suportă și abia apoi vă stabiliți rutina.

Puncte tari

  • am scăpat cam de 90% din punctele negre existente 
  • nu conține parfum și nu are niciun miros
  • este indicat pentru toate tipurile de ten. Îmi plac produsele care sunt destinate tuturor tipurilor de ten pentru că nu ai parte de mari bătăi de cap atunci când trebuie să alegi un produs.
  • din punct de vedere al ingredientelor, este formulat foarte bine
  • un flacon de produs ține foarte mult timp
  • ambalaj simplu și opac - indicat pentru cosmetice
  • capacul permite dozarea ușoară a produsului

Puncte slabe

  • personal, nu-l pot folosi pe timpul zilei
  • nu am observat o diminuare a liniilor fine

Concluzii

Din punctul meu de vedere, acest produs trebuie să fie unul esențial în rutina noastră. Dacă se întrerupe utilizarea, după o vreme veți începe iarăși să vă confruntați cu punctele negre, lucru logic dacă ne gândim că pielea se regenerează. Astfel, așa cum folosim demachiantul în fiecare seară, așa trebuie să folosim și acest exfoliant chimic cu regularitate. Dacă intenționați să folosiți exfoliant chimic și pe timpul zilei este esențial să folosiți și factor de protecție!

Sunt foarte mulțumită de acest exfoliant și a devenit un produs permanent în rutina mea. Are un preț destul de mare, însă cantitatea este suficientă pentru foarte mult timp. Preconizez că o să-l termin prin iulie, deci e o afacere bună. 

Producător: Paula`s Choice
Cantitate: 118 ml
*100 ml în noul ambalaj
Preț: 23,25 euro

Voi l-ați folosit? Ce părere aveți despre el? Dacă nu, vă tentează? Eu zic că e un must!

Gânduri bune,
Miuri

You May Also Like

26 comentarii

  1. nu am folosit pana acum nici macar un produs paula's choice,dar am auzit numai de bine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu intentionez sa-l cumpar,chiar sunt la curent cu toate reviewurile facute,nu puteam sa-l ratez pe-al tau.Amanc de la o luna la alta sa-l cumpar si imi dau seama cat pierd...
     Multumesc!:*
     

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am lotiunea si e minunata. Nu am mai avut puncte negre de mai bine de 6 luni, petele s-au estompat foarte frumos, calitatea pielii e alta. Si, la fel, mai am destul produs, cred ca un flacon tine lejer 1 an, mai ales folosit la 2 seri. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. imi place chestia cu punctele negre...

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am folosit si folosesc lotiunea si imi place mult. Acum e pe terminate (o am de aproape un an) si mi-am comandat lichidul. Sunt curioasa cum e.
    Crema cu FPS trebuie aplicata zilnic, indiferent daca folosim exfoliantul seara sau in timpul zilei. Folosind exfoliantul, procesul de regenerare celulara este accentuat, practic toate celulele pielii sunt noi-noute si vulnerabile la soare, ele sunt asa tot timpul, nu doar in orele in care avem exfoliantul pe fata (sau ma rog, in piele). De aceea daca nu folosim SPF pielea se pateaza.
    De fapt, FPS ar trebui folosit indiferent daca folosim sau nu exfoliant sau orice altceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu l-am folosit, dar vreau sa il incerc musai musai; poate ma ajuta si la petele pigmentare..:(

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu l-am fololsit, dar vreau musai sa il incerc; poate ma ajuta si la petele pigmentare, care ma chinuie vara de vara :(

    RăspundețiȘtergere
  8. suna foarte bine..m-ar tenta sa il incerc

    RăspundețiȘtergere
  9. Scuze pentru mesajul anterior aiurea. Chiar te rog sa il stergi. Anyway, eu am incercat gelul cu 1% BHA pentru ca mi-era teama de efecte adverse naspa, eu fiind alergica la aspirina, dar nu a fost cazul si dupa ce l-am terminat am trecut la nivelul urmator, sa zic asa si actualmente folosesc exfoliantul cu 2% BHA, varianta lichida si il adooor! E foarte foarte fain si o sa ii fac si eu review dupa inca o perioada, desi am un feeling sa nu se va schimba in rau parerea. :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Mi-ar fi placut si poze before&after...chiar sunt curioasa de rezultate ;;) Eu il am pe cel sub forma de lotiune si nu lasa niciun fel de pelicula, eu il aplic ziua acum, sau poti incerca cel lichid. Astept si eu sa vad minunea pe fata mea: sa  mi se curete punctele negre :D

    RăspundețiȘtergere
  11. mi-am luat si eu lotiunea si astept sa vad cum o fi:D

    RăspundețiȘtergere
  12. Mi-am dat si eu in sfarsit comanda de el azi, doar ca varianta lichida. N-am mari asteptari de la el, dar trebuia totusi sa-l incerc ca prea e laudat.

    RăspundețiȘtergere
  13. Nici eu n-am avut mari asteptari de la el si uite ca m-a uimit :) Isi face treaba!

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu m-am gandit sa fac poze before&After si ma consolez cu gandul ca oricum nu face aparatul meu poze asa bune..

    RăspundețiȘtergere
  15. Cred si eu ca n-o sa ti se schimbe parerea :)

    RăspundețiȘtergere
  16. la asta nu ma pricep, dar sigur o sa-ti placa :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Am vazut review-ul tau si aceleasi rezultate le am si eu :) da, chiar tine foarte mult un flacon :) E o investitie foarte buna :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  18. e chiar o investitie foarte buna! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. eram sceptica la inceput, dar uite ca e de bine :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna!

    Si la mine s-a comportat la fel (tot dupa un an de folisire a variantei gel): am scapat de 80-90% din punctele negre). Acum il folosesc in tandem cu AHA 10% (o zi BHA, o zi AHA) si nu as mai renunta la el. Am auzit ca au fost si persoane la care nu si-a facut efectul. In cazul meu, la inceput, efectele benefice se vedeau de pe o zi pe alta.

    P.S. Fiindca am comandat in repetate randuri (comenzi destul de mari cu fete cunoscute pe site-ul Corinei pasagera.ro), am devenit intre timp si partener Paula's Choice. Daca vei dori sa comanzi prin mine, ofer 15% reducere fata de preturile de pe site-ul european la minim 2 produse comandate si transport complet gratuit. Mai multe detalii postez aici: http://www.facebook.com/PartenerPaula

    RăspundețiȘtergere
  21. Buna fetelor! Vand si eu exfoliantul AHA 10 si unul BHA 2% gel ...Pt detalii contactati-ma : teodora.alexandra_sima[@]yahoo.com Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM