Preferatele lunii august

by - sâmbătă, septembrie 01, 2012

A venit toamna, bine-mi pare! Recunosc că m-am săturat de vară și căldură, iar toamna și-a făcut repede cuib în sufletul meu. În mod clar, se așteaptă schimbări în garderobă și machiaj. Până atunci, însă, să v-arăt ce-am preferat eu în august.











Doar 8 preferate am avut eu în august, am descoperit produse noi, am redescoperit altele.
La capitolul podoabă capilară am descoperit un super produs pentru volum, după care n-aș fi întins mâna de una singură în supermarket. Mi l-a cumpărat mama din Italia și a fost dragoste la prima utilizare. Este vorba despre spray-ul pentru volum cu colagen de la L`Oreal Elseve. Efectiv, părul mi se dublează în volum atunci când îl folosesc, adică după fiecare spălare. Usuc părul în prosop, apoi pulverizez puțin produs la rădăcini, după care îl usuc cu peria și foehn-ul. E super fain! 
Uleiul pentru vârfuri despicate de la Avon, vă este arhicunoscut, sunt sigură. Este genial, înmoiae vârfurile și oferă un parfum plăcut părului.
Despre Vitamin C Serum nu eram eu foarte lămurită, până am început să-l port sub Vichy Dermablend. Rezultatul e fain, fondul de ten rezistă mai mult și nu-mi mai lucește tenul. Pe Vichy Dermablend am fost mult timp supărată pentru că nu e chiar așa minunat pe cât este de lăudat. În timpul verii îmi lucea imediat tenul, după 2 ore și se fixa în ridurile fine. De când s-a mai răcit e mai ok, așa că nu-l mai port pe călduri mari.
Nu știu sub ce piatră am trăit până acum de nu încercasem acetona asta de la Lidl :)) Nu știam că are acel dispozitiv care-i face mai ușoară și mai economică utilizarea. Oricum, nu mă mai întorc la acetona clasică, rămân la Cien. M-am îndrăgostit iremediabil de lacurile Scale Effects de la Golden Rose și Miu Miu m-a făcut o fericită când mi le-a trimis. La capitolul oje, am preferat mult albastrul de la Gabrini. Pentru 2,5 lei cât a costat, e faină faină.

Voi ce preferate ați avut în august? Avem preferate comune? De-acum vă las, că eu mă bucur de toamnă!


Gânduri bune,
Miuri

You May Also Like

23 comentarii

  1. Pupici :D Sa le folosesti cu placere ojele, de fapt vad ca le-ai cam folosit deja :))) Eu numa'una :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Vad ca toata lumea iubeste ojele cu flakies, ma includ si pe mine in propozitie. Am aceeasi impresie despre dizolvatul Cien, m-am bucurat mult ca l-am luat.
    Sa le folosesti cu placere in continuare. :):*

    RăspundețiȘtergere
  3. Vitamin C Serum, de unde pot sa il achizitiona ?:D M-a inspirat postarea, am sa incerc si spray-ul pt volum. Daca ma multumeste nu ma mai tund scurt:D:D:D:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt si eu interesata de serul pentru volum..

    RăspundețiȘtergere
  5. Of, cat imi doresc si eu ojele alea de la Golden Rose, sunt superbe!:X:X:X

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am o mare problema cu Dermablendul asta... La inceputul verii am folosit Joviale, prin iulie am realizat ca e cam deschis la culoare si am inceput sa-l amestec cu Dermablend. Toate bune si frumoase, pana pe la jumatea lui august, cand am observat ca se termina Dermablend-ul! Dupa vreo luna jumate de folosiri zilnice, dar jumatate din cat as folosi in mod normal! Iar Joviale are acelasi gramaj si a fost deschis inainte, inca mai am jumate din el...
    I don't get it, de fapt am o presimtire ca s-a umblat la el inainte de a mi-l trimite...

    RăspundețiȘtergere
  7. Spray-ul pentru volum il vreau si eu neaparat. Oare se gaseste si la noi?

    RăspundețiȘtergere
  8. Uleiul pentru varfuri despicate de la Avon chiar este bun, l-am avut si eu si mi-a placut pentru ca hidrateaza foarte bine varfurile uscate...trebuie sa incerc si eu dizolvantul de la Cien:*

    RăspundețiȘtergere
  9. Ojele acelea sunt absolut superbe, mi le doresc si eu :( Apropo, imi place foarte mult cum arata blogul tau. De la poze la culori, tema. 

    RăspundețiȘtergere
  10. laucurile alea mi le doresc si eu raaaaaaaaau :D

    RăspundețiȘtergere
  11. vreau si e lacurile  Golden Roseee :( are cineva idee pe unde le pot gasi in Bucuresti? Am cautat pe la toate buticurile de la metrou si nici urma  de ele .. ori nu am avut eu noroc ..

    RăspundețiȘtergere
  12. daa, pai au atentat si mama si sormea, ce crezi?:))

    RăspundețiȘtergere
  13. Data viitoare ii trimit si surioarei una, acum nu mai aveau, le-am luat pe toate...

    RăspundețiȘtergere
  14. Oana, mai multe info gasesti aici: 
    http://laduchesse-cosmetics.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  15. multe bloggerite mi-au zis ca lor nu le place dar ca poate fi o diferenta dintre cele de la noi si cele din afara.

    RăspundețiȘtergere
  16. nu stiu ce sa zic? poate ca e mai consistent si nu ne dam noi seama ca ne punem mai mult pe fata. eu nu-l folosesc zilnic, asa ca nu stiu ce sa zic..

    RăspundețiȘtergere
  17. maya, fetele ziceau pe grup ca asta din Romania e nasol. Mama mi l-a adus din It.. nu stiu sa zic acum personal daca sunt diferente. te pup

    RăspundețiȘtergere
  18. sa-l incerci! nu te mai intorci la cel normal :)) te pup

    RăspundețiȘtergere
  19. mersi mult, Anca! imi luasem concediu o saptamana de la lucru si asta am facut tot concediul :)) 

    RăspundețiȘtergere
  20. Felicia, eu nu am idee. Poate vede cineva comentariul tau si raspunde.

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM