Noutăți în teste
by
Miuri
- sâmbătă, ianuarie 21, 2017
Hello!
Astăzi vă scriu sorbind din ceaiul de lângă mine, căci am avut "norocul" să mă pricopsesc cu a treia răceală din iarna asta. Imunitatea mea este la pământ iar dacă aveți sfaturi despre cum aș putea-o îmbunătăți, nu le țineți doar pentru voi.
Mă gândeam să scriu despre produsele pe care regret că le-am cumpărat, dar am zis s-o las pe data viitoare ca să fiu sigură că nu uit nimic, practic trebuie să mă organizez mai bine. Până una, alta zic să vă arăt ce mai testez în ultima perioadă.
Pe la începutul lunii am făcut o vizită în Boots pentru a-mi cumpăra o nouă perie rotativă. Până să ajung la casa de marcat am observat noul gel de spălare micelar de la Garnier. Eu sunt fana apei micelare roz de la Garnier, așa că nu puteam să-l ratez. Am apucat să-l încerc doar o dată. Îndepărtează mult mai repede machiajul decât apa micelară, dar mi-a lăsat tenul cam roșu. Vedem, mai testăm și după aia ne pronunțăm.
Mi-am dorit super mult paleta de contur de la Kat von D. Inițial mi-o doream pe cea de la Anastasia, și citind review-uri despre ea am aflat că cea Kat von D ar fi mai faină. Am să fac o postare separată pentru ea dacă vă interesează.
Să fiu sinceră, pe mine nu m-a prins valul ăsta cu iluminatoarele de ten. Îl pui pe pomeți, pe arcadă, pe vârful nasului, deasupra buzelor, pe unde mai vrei tu. Mă speria ideea asta de a nu străluci ca un glob de Crăciun așa că am evitat cât am putut de mult. Mă și gândeam că nu ar da bine pe tenul meu mat. Până la urmă am zis să încerc și eu minunea. că o trece trend-ul și eu nu oi ști ce-am pierdut. L-am luat pe cel de la Sleek, să nu cheltui prea mult pe ceva ce nu știu dacă voi folosi. Ca și concluzie aș putea spune că îmi place, dă bine mai ales în poze, dar nu l-am introdus în rutina zilnică în niciun caz.
Am fost mult timp fana rimelurilor de la Maybelline. Orice model, Maybelline să fie. Dar am început să simt nevoia de a încerca și altceva, mai ales că mereu mă trezeam cu scămițe de mascara pe ten. Cel de la Bourjois arată tare bine și cred că l-am luat mai mult pentru că îmi place designul, pentru că review-uri prea multe nu am găsit despre el, Dacă îmi place sau nu o să scriu pe viitor.
Cei de la Rimmel au lansat niște geluri de sprâncene în mai multe nuanțe, plus unul incolor. L-am luat pe cel din urmă doar pentru că nu am încercat niciodată să folosesc un gel incolor de sprâncene. N-am simțit nevoia și nici acum nu o simt dar am vrut să văd dacă există vreo diferență după ce îl folosesc.
Peria mea rotativă Rowenta mai are puțin și își dă duhul, se impunea deci să cumpăr alta. La capitolul ăsta, în magazinele din Londra oferta e cam slabă. Poate pentru că aici nu găsești nicicum Rowenta. Am sfârșit prin a cumpăra o perie de la Babyliss, cea mai scumpă chiar, în ideea că o fi și mai bună. După prima folosire mi-am dat seama că peria anterioară era mult superioară, așa că am returnat-o în ideea de a comanda Rowenta de pe Amazon. Totuși, pentru a-mi face mie viața mai ușoară când e vorba de returnat ceva sau de garanție, am ales să iau varianta Big Hair de la Babyliss după ce am citit niște review-uri în care niște persoane spuneau că peria asta e mult mai bună decât cea mai scumpă. Acum sunt mulțumită, chiar îmi place. Cea scumpă avea un design mai fain și era mai bine finisată, plus o perie mai mică pentru păr mai scurt. Eu mă lipsesc de a doua perie. Am avut și la Rowenta și nu am folosit-o niciodată. Deocamdată sunt mulțumită de cum își face treaba.
Voi ce noutăți mai testați? Este ceva ce v-a atras atenția și vreți să încercați?
Gânduri bune,
Miuri