Top 5 produse sub 10 lei!
by
Miuri
- joi, ianuarie 26, 2012
Bună fetelor,
Luna asta am fost super absentă pe blog.. sunt atât de angrenată în câteva proiecte încât simt că nu mai am când să le fac pe toate. Dar voi încerca să fiu cât mai prezentă.
După cum poate ați observat, nu sunt omul cu tag-urile :)) Mă bucur foarte mult când sunt tag-uită dar nu știu de ce nu-mi găsesc timpul să le rezolv. Am așa senzația că pe nimeni nu interesează ce prefer eu, deși mie îmi place să le citesc la alte bloggerite.
În fine, tag-ul acesta poate ajuta persoane să mai afle despre ce produse bune putem găsi la prețuri mici, așa că de ce să nu-l fac? Și o să-l fac și pe cel de top 5 sub 20 lei.
5. Ojele Farmasi
Ojele Farmasi sunt preferatele mele dacă vreau să-mi cumpăr ceva ieftin și de calitate. Eu le iau la 3,5 de la un magazin de cartier și eu zic că e un preț foarte bun pentru rezistența lor. Iar ultima ojă, cea neagră cu sclipici, o am de vreo 3 ani și încă nu s-a îngroșat. Fain, nu?
4. Balsam de buze Apidermaliv
Cine mă cunoaște știe că nu folosesc prea mult produse pentru buze - asta pentru că atunci când mă dau cu un ruj sau altceva simt o senzație de usturime în gât pe care nu o suport. De-a lungul timpului, mi-am zis că nici nu-mi stă bine cu ruj, așa că niciodată nu mă uit după rujuri când sunt la cumpărături. Dar la acest balsam am apelat mult în timpul iernii.. este foarte hidratant și are o aromă absolut delicioasă. Păstrează buzele hidratate întreaga zi fără probleme și nici nu simt acea usturime în gât. Costă 6 lei și puțin.
3. Benzi epilatoare pentru față Farmec
Folosesc benzi epilatoare încă din liceu pentru față și recunosc că nu mi s-a întâmplat să dau peste benzi epilatoare proaste. Consider că de-a lungul timpului îți vei găsi benzile potrivite pentru tenul tău. Acestea îmi plac mult pentru că sunt pentru ten sensibil și nu mă aleg cu iritații după ce le folosesc. Îndepărtează firele de păr eficient. Costă undeva între 7 și 8 lei în supermarket-uri.
2. Ulei de migdale dulci (Auchan)
Am fost foarte reticentă despre acest produs.. 100 ml de ulei de migdale dulci la 4 lei? Parcă sună prea frumos ca să fie adevărat. Din acest motiv eu nu îl folosesc pentru ten, ci doar pentru păr. Mi-l aplic pe toată lungimea părului și îl masez bine pe scalp, apoi îmi înfășor părul într-un prosop și stau cu el așa o noapte întreagă. Ideea e să stați câteva ore bune ca să hidrateze în profunzime. Rezultatul este extrem de plăcut: păr moale iar vârfurile despicate sunt foarte puțin vizibile pentru vreo 3 zile.
1. Demachiant bifazic Balea
După ce m-am confruntat ani întregi cu senzații de usturimi în zona ochilor din cauza demachiantelor proaste, am dat peste minunea asta pe care o s-o cumpăr la nesfârșit. Bineînțeles, optez doar pentru varianta bifazică, pentru că cea simplă e de nesuportat. Și nu costă decât 7 lei!
Cam acesta este topul meu.. Există produse în acest top care sunt și preferatele voastre? Ce alte produse sub 10 lei îmi recomandați?
Gânduri bune,
Miuri