Fashion: Tricouri cu personalitate
by
Miuri
- vineri, februarie 17, 2012
Ne-am aflat deseori în postura de a purta aceeași haină cu o altă persoană din încăpere, iar senzația, sunt convinsă, nu a fost nici pe departe una plăcută.
Magazinele de profil au pe rafturi modele de tricouri în diferite culori și măsuri. Cum să te mai simți unică?!
Într-una din zilele în care bântuiam pe facebook m-am ciocnit de noua colecție a fetelor de la Antante. M-am îndrăgostit pe loc! Au modele originale ce se mulează pe aproape toate gusturile și personalitățile.
Și îmi plac cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că la un asemenea tricou nici nu trebuie să te chinui foarte mult cu accesorizarea - tricoul în sine e un accesoriu!
Am aflat că în spatele tricourilor Antante se află 2 fete super talentate: Ioana și Raluca. Nu pot decât să le invidiez pentru talentul lor și să le doresc inspirație multă în continuare. În plus, ele pot ține cont și de dorințele voastre în realizarea tricourilor. Cât de tare e asta? :)
În fine, iată câteva modele pe placul meu din noua colecție:
În topul preferatelor mele:
Fetele au doar un cont personal de facebook și sper să-și facă și un fanpage cât de curând. Până se gândesc ele să treacă și pe fanpage, le puteți urmări creațiile pe contul de facebook și pe blogul lor.
Voi ce părere aveți de tricourile Antante? Nu v-au luat ochii? :)
*Postare scrisă din admirație pentru cele 2 fete talentate și nimic mai mult
Gânduri bune,
Miuri









