Review: Vopsea spumă permanentă Wellaton - Pic heavy

by - joi, noiembrie 17, 2011

Hey,

Când mi-am cumpărat vopseaua asta nici măcar nu m-am gândit să o transform într-o postare. De fapt, pentru azi aveam pregătită o postare tip discuție, însă am amânat-o în favoarea acesteia. Și pentru că nu m-am gândit de la început să-i fac review, nici măcar nu am poze cu vopseaua "în persoană"  :)) Dar domnul Googlestein e mare și infinit!

Povestea începe cam așa: după experiența cu vopseaua Avon, una foarte plăcută de altfel, a venit și timpul să-mi revopsesc rădăcinile. Nuanța pe care am avut-o la vopseaua Avon mi-a aprins pofta de ceva și mai intens și am văzut-o pe rafturile unui supermarket. Exact, nuanța perfectă, genială, superbă etc, etc. Însă mi-era cam frică de ideea de vopsea spumă. Așa că am început să cer sfaturi, păreri, să googălesc după informații pozitive. Am fost avertizată de la început că nuanța de pe cutie va ieși o idee mai puternică, dar mi-am asumat toate riscurile. Am mai spus eu că ce-mi fac cu mâna mea nu e cu părere de rău :))

Mi-am ales, deci, nuanța Volcanic Red (77/44), iar ceea ce a ieșit.. cu adevărat vulcanic :)) Mi-a plăcut mult că balsamul revelator era într-un tubuleț și era de ajuns pentru 3 aplicări.. deci nu un pliculeț acolo.
Primul aspect pozitiv? Ei bine, nu am mai avut nevoie de alte mâini dibace, ale mele s-au descurcat perfect. Bine, lăsăm la o parte baia care arăta ca după război, pentru că s-a rezolvat după ce m-am văzut cu sacii-n căruță :))
Al doilea aspect pozitiv? Dacă la vopseaua cremă am nevoie de două tuburi, altfel nu fac nicio treabă, la această vopsea spumă am fost uimită să remarc că mi-a mai rămas vopsea :)) Și a mai rămas cât să se mai vopsească o persoană cu părul scurt. Super, nu?
Ușor de aplicat, nu-ți trebuie un IQ de om genial să te vopsești singură cu spuma asta! O trântești în păr și masezi! Aspectele negative sunt următoarele: miroase extrem de puternic a amoniac, iar pentru nasul meu sensibil e aiurea, însă am zis că pot trece peste miros, dacă restul promisiunilor se confirmă, cam pătează urechiușele, fruntea, deci trebuie dat un strat de cremă gros înainte de acțiune. Nu știu cum e la celelalte nuanțe, însă asta e a naibii :)

Ce a ieșit m-a mulțumit mult.. un roșu intens :)) Reacțiile colegelor și apropiaților au fost foarte plăcute, așa că am prins curaj.

↑↑↑

 asta e cam cea mai grăitoare în privința nuanței, celelalte sunt făcute la lumina soarelui și sunt mai deschise puțin


Culoarea rezultată era cu adevărat vibrantă, iar reflexele superbe. De la vopsire au trecut vreo 20 de zile. Culoarea s-a făduit treptat, treptat și și-a mai pierdut din strălucire. Unde mai pui că deja am rădăcinile crescute de 1 cm? Părul ăsta al meu chiar mă enervează. Crește super rapid, dar cade de rupe. Aș fi preferat să fie invers.. să nu cadă și să crească mai greu..

Văzând eu că treaba nu-i a bună, am pus repede și am preparat o mască din henna incoloră + o lingură de miere + apă fierbinte. Rezultatul? Părul meu a revenit la viață! Și-a recăpătat strălucirea, iar culoarea care mi-a rămas după ce a pălit roșul este foarte frumoasă - un cupru ceva mai intens cu reflexe roșii și portocalii în locurile în care avem niște șuvițe blonde.

*pozele nu sunt editate, însă sunt surprinse în lumini diferite





Cam asta e povestea cu vopseaua spumă permanentă Wellaton.. Cu siguranță că dacă aș fi fost blondă, culoarea ar fi ieșit și mai și, dar ne descurcăm cu ce avem :) Mă bătea gândul să-l mai decolorez puțin, însă deocamdată e prea chinuit ca să-i mai dau și cu praf de blond în ochi.. Poate dacă insist mai mult cu măștile de reparare, poate că voi încerca și asta.. însă deocamdată nu mă încumet.

Dacă la început vă spuneam despre vopseaua de la Avon care mi-a făcut poftă de ceva mai intens, acum vă spun că vopseaua Wellaton, mai ales nuanța asta mi-a făcut poftă de un roșu și mai și. Am stat o zi întreagă să caut informații și m-am cam bosumflat.. Roșul e foarte pretențios.. și dacă vrei să ai mereu o culoare vibrantă în păr trebuie să ai un păr "de fier", răbdare multă și ceva bani de întreținut moftul. Așa că deocamdată mă mulțumesc și cu nuanța asta. Deocamdată! Iar pentru revitalizare îi servesc măști cu henna incoloră sau cu ulei de măsline, plus spray-ul pentru menținerea culorii de la Anian.

Cine a mai încercat vopseaua spumă permanentă de la Wellaton? Îmi puteți recomanda o vopsea bună care să aibă ca nuanță un roșu frumos?

*Update: Am făcut un tutorial în imagini despre această vopsea pentru a vedea cum funcționează. Îl puteți vedea aici.

Gânduri bune,
Miuri

You May Also Like

95 comentarii

  1. poza ta cu vopseaua de la avon am gasit`o pe google intamplator si m`a convins sa imi comand si eu vopseaua:x acum astept doar luna decembrie sa ma vopsesc, deoarece paru meu a mai suferit o vopsire acum vreo 3 saptamani :)) imi placeee culoarea care ti`a iesit fff mult, dar nu indraznesc Inca sa ajung la asa un rosu ;)) eventual dupa aramiul de la avon o sa prind curaj, deoarece asa am ajuns si de la brunet la blond, mai intai ciocolatiu si din ce in ce dorinta de mai deschis. ps: ai un par superb:x

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte misto nuanta! si te prinde grozav de bine
    pups

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie imi place rezultatul!;) dar n-am prea inteles cum se aplica? se aplica precum un sampon, adica torn in palma o cantitate de spuma si o intind pe par masand usor, ca la samponare? :) 

    Pielea capului ai simtit-o iritata cat timp ai stat cu vopseaua?

    Cat timp se sta cu vopseaua pe par?

    Multumim pt review!;)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. Madalina, de curiozitate am dat si eu o cautare pe google si am vazut ca pozele mele apar mai pe la inceput :) Oh, vreau sa uit zilele de om brunet :) te pup si multumesc pentru vizita :)

    RăspundețiȘtergere
  5. nu prea am mentionat eu detaliile astea pentru ca sunt scrise in instructiuni :)
    Torni spuma in palma si apoi o masezi in par :) e super simplu.. ca la samponare. 

    Cu vopseaua am stat 30 de minute, e exact ca la vopseaua normala. Si am simtit putin iritata pielea capului, dar mie mi se intampla la orice vopsea lucrul asta

    Te pup :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte foarte fain iti sta.  Culoarea asta e o culoare pretentioasa. Nu se potriveste la toata lumea. Dar tie iti sta foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Merci pt info. Eu nu ma mai vopsesc de cativa ani, insa lunar trebuie sa o vopsesc pe mama si nu-mi place deloc, caci nu prea am rabdare. :) Acum, cu vopseaua asta, cred ca va putea face "operatiunea" singurica daca spui ca se aplica atat de simplu.  Iar eu scap de... "corvoada" :)) :*

    RăspundețiȘtergere
  8. Ah, mie imi plac super mult forma sprancenelor tale. :P Asa le ai tu? sau te pensezi undeva? detalii pls :P

    RăspundețiȘtergere
  9. sa stii ca se va descurca sigur fara probleme :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc mult.. am avut emotii, dar reactiile au fost pozitive :)

    RăspundețiȘtergere
  11. pff.. foarte mult am lucrat la ele ca sa arate asa :) Singura singurica mi le fac. Primul pensat mi l-a facut altcineva si a fost un dezastru, apoi am luat eu fraiele :) In prezent imi pensez mama, sora si prietenele :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  12. uite si un tutorial pe care-l facusem anul trecut :) http://pardonne-moi-ce-caprice-bymiuri.blogspot.com/2010/11/how-to-do-your-eyebrows.html

    RăspundețiȘtergere
  13. imi place, place, place  . Mereu ti-am admirat parul,ochii si sprancenele <3

    RăspundețiȘtergere
  14. e superba nuanta!inainte erai satena?sau tot roscata?eu sunt bruneta-roscata si nu stiu ce sa fac sa mi iasa o nuanta asemanatoare cu a ta...:(

    RăspundețiȘtergere
  15. Ai un par superb si culoarea asta te avantajeaza.Si eu imi doresc mult sa imi schimb culoarea,dar din pacate nu prea am curaj din cauza parului meu foarte fin si cam rar...mi-e teama sa nu fac o greseala si sa mi-l distrug:(

    RăspundețiȘtergere
  16. Cupcake ca sa vezi cu ochii tai, iti las postarea aici http://pardonne-moi-ce-caprice-bymiuri.blogspot.com/2011/10/review-circle-lens-pinkyparadise-my.html 
    Asta era nuanta parului inainte de a-l vopsi.. daca esti vopsita brunet nu cred ca iti va iesi.. e cam imposibil de fapt.. eu am fost bruneta si ca sa renunt la el nu l-am mai vopsit o perioada, insa la capete inca aveam vopsea, asa ca l-am decolorat putin, pana la un morcoviu, cat sa scap de brunet..

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc mult Mada.. incercarea moarte n-are, sa stii :) te-ai mai vopsit inainte?

    RăspundețiȘtergere
  18. mie mi-e cam frica sa il decolorez...si-asa am parul uscat,dupa 6 ani de intins cu placa-in fiecare sapt,uneori zilnic- am 2 suvite decolorate si alea cand le spal mi se incalcesc de numa...si am parul si cret!cred ca daca l-as decolora as avea un mop incalcit in cap,zilnic!

    RăspundețiȘtergere
  19. Si eu m-am vopsit cu wellaton, exact aceeasi culoare si pot spune ca am ajuns aproape la culoarea dorita fata de alte vopsele in care eram cel mult un castaniu mai roscat daca exista denumirea:)) si in niciun caz roscata :( Culoarea a inceput sa paleasca si la mine dar la vreo aproape 3 sapt m-am dat cu serul din cutie (este specificat ca la 2 si 4 sapt sa te dai cu el) si imediat culoarea a capatat stralucire. Chiar a facut diferenta! Eu ma mai spal si cu Head&Shoulders pt par gras despre care am auzit ca ar grabi decolorarea parului dar chiar nu am ce sa fac, am avut bunavointa sa ma spal cu sampoane pt par vopsit doar ca nu imi simteam parul curat. In decembrie cred ca ma vopsesc iar :D

    RăspundețiȘtergere
  20. Cupcake, si eu am abuzat maxim de el cu placa.. ii aplici ocazional masti? Iti recomand masti cu ulei extravirgin de masline.. eu il puneam pe tot parul, apoi il infasuram intr-n prosop si dormeam asa.. cu cat mai mult cu atat mai bine.. si rezultatele se vad.. doar sa fii consecventa:)

    RăspundețiȘtergere
  21. oh.. mie mi-a placut atat de mult serul incat l-am terminat in primele 2 sapt :)) data viitoare nu mai fac asa.. Si eu m-am spalat cu H&D si nu cred ca e prea bine.. acum mi-a trimis mama un sampon profesional cica de la Franck Provost care e mai bland.. si deocamdata imi place.. sticla are 750 ml si imi ajunge un timp :) tot in decembrie ma revopsesc si eu :)

    te pup

    RăspundețiȘtergere
  22. Da,m-am mai vopsit,mi-am si decolorat cateva suvite mai demult si mi s-au facut aiurea,parul in zonele alea arata urat...Ca sa ma vopsesc asa cum esti tu,ar trebui sa ma decolorez si sigurrrr mi-ar distruge parul.

    RăspundețiȘtergere
  23. Ai un par foarte frumos si culoarea este dementiala!
    Te pup :*
     

    RăspundețiȘtergere
  24. Bad, bad girl! Data viitoare urmeaza instructiunile! :P Sa vezi ca va fi muuult mai intensa si mai rosie culoarea la revopsire  8-> (sper din tot sufletul) 

    RăspundețiȘtergere
  25. Ti'a iesit foarte frumos, exact ca pe cutie si ti se si potriveste. Voiam sa'ti zic ca m'am vopsit si eu cu aceeasi vopsea, aceeasi nuanta, acum 2 saptamani. Singura chestie e ca m'am decolorat, aveam parul un saten inchis si am zis ca decat sa'mi iese mai inchis decat cel de pe cutie, mai bine mai deschis. Pe langa ca mi'am cam ars podoaba, nici culoarea nu prea mi'a stat. A iesit un rosu puternic, frumos, pe care nu puteai sa nu'l observi. ( colegele mele dupa asta ma gaseau intr'o multime :)) ) Am fost avertizata ca o sa iese culoare, dar mi'am asumat riscul. Acum am o nuanta cam ca si a ta, poate chiar putin mai deschisa. Nu stiu ce ma fac in ritmul asta ca imi iese din culoare putin cate putin la fiecare spalare. Iti las si o poza daca vrei sa vezi culoarea.  Si imi cer scuze ca ti'am scris un ditamai romanul :)). pup :*

    RăspundețiȘtergere
  26. Foarte frumos ti-a iesit!


    O sa incerc si eu o vopsea spuma, pentru ca nu am folosit niciodata si sunt foarte curioasa.


    Sa-ti traiasca vopseaua la cat mai multe spalari :))

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  27. da.. tu stii mai bine ce suporta parul tau si ce nu.. mai bine mai astepti sa se repare intensiv si apoi faci mutari din astea mai riscante.. te pup!

    RăspundețiȘtergere
  28. I knoooow :)) dar imi placea prea mult balsamul ala :)) asa sper si eu :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  29. Wooow! Te invidiez! Iti sta super fain, si tunsoarea imi place mult, mult! :) Asta e nasol cand decolorezi parul: vopseaua parca se scurge.. e ca si cum n-ar intra in profunzimea firului de par.. cele mai fericite sunt blondele naturale.. pe ele cred ca le tine mai mult :)

    Si te mai astept pe aici :*

    RăspundețiȘtergere
  30. Multumesc mult, Aurora :) deja trebuie sa-l revopsesc :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  31. mie mi-e teama de vopseaua permanenta, momentan am incercat doar nuantatorul, cred ca ai vazut si pe blogul meu.
    Iti sta minunat !

    RăspundețiȘtergere
  32. Ooooo :X ce frumos a iesit!

    RăspundețiȘtergere
  33. Superba nuanta! Si eu am fost roscata 4 ani, dar de vreo 3 ani am trecut la blond. Cand vad poze precum ale tale mi se face dor de rosu, dar stiu cat de greu am scapat de el - imagineaza-ti ce rezulta din rosu + blond :)

    RăspundețiȘtergere
  34. am vazut, Mihaela :) eu sunt inzestrata cu mult curaj :)) te prinde super.. ai nevoie si tu de ceva curaj :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  35. hmmm... roz? portocaliu? :)) poate asa o sa zic si eu la un moment dat, insa eu sunt noua in domeniul rosului si deocamdata nu m-am saturat :)) te pup

    RăspundețiȘtergere
  36. Iti sta foartee bine. Cand ti-am vazut prima poza mi te-am imaginat instat cu palarie si bocanci. Nu stiu de ce:))
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  37. mersi, Laura :)) imi place cum m-ai imaginat :)) te pup

    RăspundețiȘtergere
  38. buna,
    as vrea sa incerc si eu henna incolora dar in decembrie as vrea sa ma vopsesc din nou.o sa mai prinda vopseaua dupa henna?

    RăspundețiȘtergere
  39. Buna Gabi.. poti folosi henna incolora fara probleme.. eu am folosit-o si m-am vopsit fara sa fie vreo problema.. henna incolora se foloseste ca masca pentru par.. nici macar nu e henna adevarata.. pentru ca adevarata henna vopseste in rosu si atat :) restul sunt derivate :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  40. multumesc pt raspuns! imi place mult blogul tau :)

    RăspundețiȘtergere
  41. Gabi iti multumesc mult! :) Te mai astept pe aici! te pup

    RăspundețiȘtergere
  42. e ft misto,cand am vazut-o in magazin a fost dragoste la prima vedere.iti sta bine,abia astept sa ma fac si eu.

    RăspundețiȘtergere
  43. Poti sa scrii si indicatiile, detaliile?
    Eu am cumparat-o din Ungaria si din pacate indicatiile sunt numai in ungureste, ceha, slovaca, croata si slovena. 
    Din desen inteleg ca se combina continutul din  cele 2 flacoane si se agita 30 de sec, apoi de aplica pe par. Asa-i? 

    RăspundețiȘtergere
  44. Buna:d:d  ..mi-am cumparat si eu acceasi vopsea ..dar am 2 intrebari: se aplica pe parul curat proaspat spalat si uscat sau pe parul gras (ce urmeaza a fi spalat)...si dupa aplicare..se spala cu sampon?sau doar clatit,si eu sunt acum un maro cu nuante de roscat (si vreau sa imi iasa un roscat mai deschis dar nu foarte) trebuie sa tin spuma 30 de min sau 40 in cazul asta?
     multumesc anticipat:*

    RăspundețiȘtergere
  45. imi poti spune te rog ce nunata aveai la par inainte sa te vopsesti?:*

    RăspundețiȘtergere
  46. Hello! am vazut ca ai scris ca ai trecut de la brunet la blond. Fara foarfeca? eu am cam aceeasi dorinta :), dar toata lumea zice ca nu este posibil, decat daca il tund. am fost si la salon, mi-a facut decapaj, dar nu stiu cat era de priceputa tipa :(  mi-a iesit un portocaliu spre morcov, iar la vopsire am fost foarte clara ca NU vreau nimic care sa dea spre nuante de roscat... dar bineinteles ca mi-a facut un ciocolatiu spre roscat :((((. acum orice nuanta incerc, tot in nuante de roscat iasa. parul meu natural este un blond mediu spre cenusiu, habar nu am cum as putea sa ajung la o nuanta cat de cat apropiata de culoarea naturala...

    RăspundețiȘtergere
  47. Buna, daca te iei dupa desene e perfect.. nu mai am indicatiile din pacate. te pup

    RăspundețiȘtergere
  48. Buna Gia! Eu am aplicat-o pe parul nespalat de 2 zile.. Se spune ca daca aplici pe parul nespalat, uleiul secretat de scalp iti va proteja scalpul de acele chimicale, de eventuale iritatii. Eu m-am vospsit adesea si pe parul proaspat spalat si nu am avut nicio problema :)

    Eu am dat si cu putin sampon, dar nu e obligatoriu. Am un sampon bland si de asta l-am folosit. Tine 40 de minute ca sa fie mai sigur :) te pup

    RăspundețiȘtergere
  49. Buna Carmen, aveam o nuanta de aramiu :)

    RăspundețiȘtergere
  50. Buna!

    Nu am trecut la blond neaparat. Am avut parul brunet si am decis sa scap de el. Cateva luni l-am lasat asa, dar nu-mi placea cu arata diferenta. Astfel, mi-am cumparat vopsea Garnier in nuanta ciocolatiu, insa tot se mai vedeau varfurile negre. Asa ca mi-am luat decolorant si m-am decolorat numai la varfuri.. am aplicat si am lasat doar 10 minute, cat sa nu ajunga la blond. Apoi, iar l-am vopsit cu ciocolatiu si s-a uniformizat culoarea :) Oricum, intre aceste actiuni au trecute cateva saptamani, ca sa nu-mi terorizez parul :)

    Spre blond nu stiu cum sa te sfatuiesc sa ajungi, dar sigur gasesti pe youtube videouri pe acest subiect. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  51. Hey, am dat întamplator pe aici, căutând păreri despre această vopsea de păr. Mi-am cumpărat-o și eu, însă am avut rețineri în privința spumei respective. Sincer, faptul că a testat-o cineva înainte makes me wanna go for it. Mă vopsesc roșcată de vreo 3 ani si de cele mai multe ori am folosit Palette Deluxe 575 sau Wella, respectiv Wellaton. Fiindcă tot timpul caut să-mi schimb culoarea părului, l-am avut în multe culori, iar acum am căutat o culoare însă între roșu nu foarte aprins și Cooper spre portocaliu și a fost singura care mi-a plăcut. Pe viitor vreau să-mi schimb culoarea și în potrocaliu, dar totul treptat. Referitor la henna incoloră, de unde o cumperi?
    Ps: scuze pt mesajul de-a dreptul kilometric

    RăspundețiȘtergere
  52. Buna Denisa!

    Si mie imi plac sa fac schimbari in ceea ce priveste culoarea :)
    Henna incolora eu o cumpar de la Plafar. Incearca si tu :) Te pup si te mai astept!

    RăspundețiȘtergere
  53. Salut!

    M-am vopsit si eu cu Wellaton acum 2 luni de zile , exact nuanta asta. Se aplica foarte usor, intr-adevar , insa am avut neplacuta supriza ca pateaza. Si rau ! A doau zi la munca eram cu gatul si urechile rosii , parca statusem 3 ore in frig!

    Culoarea nu seamana deloc cu ceea ce este pe cutie, este FOARTE , FOARTE rosu ! Si iese la spalat . Mie si acum, dupa 2 luni de zile , imi coloreaza apa cand ma spal!

    Data viitoare cand ma vopsesc aleg altceva :) .

    RăspundețiȘtergere
  54. m-am facut acum 2 sapt cu aceiasi vopsea, aceiasi culoare. mi-a placut la nebunie culoarea....sg pb e ca am fost blonda inainte si dupa 4 spalari am numai suvite blonde...:-<...astept sa mai treaca o sapt si ma fac iar in speranta ca va tine mai mult..

    RăspundețiȘtergere
  55. Acum m-am vopsit si eu ,ma simt ca Ariel:))

    RăspundețiȘtergere
  56. Da, am zis si eu ca pateaza bine.. Cred ca in general rosul iese la spalat.. e foarte pretentios.
    Eu sunt multumita cu ea :)

    RăspundețiȘtergere
  57. A doua oara prinde mai bine si tine mai mult :) Zic din experienta :)

    RăspundețiȘtergere
  58. cate tuburi ai folosit?

    RăspundețiȘtergere
  59. Eu folosesc nuanta asta de 2 ani, dar varianta normala, nu spuma. Oricum, pateaza incredibil de tare, dar merita la cat de bine arata parul. Eu ma vopsesc, api ma clatesc cu apa cat de rece suport, pun balsamul, clatesc iar. Deci nu sampon imediat dupa vopsire, doar a 2a, chiar a 3a zi. De aceea vopsitul e o afacere de un weekend pt mine. Iar la spalatul normal, la fel, apa cat de rece, spalat cat de rar. In cazul meu, de 2, maxim 3 ori pe sapt, pentru ca nu mi se ingrasa parul foarte repede. Oricum, incearca nuanta Tropical Red 55/46. E cu reflexe movulii superbe. Nu as schimba Wellaton pt nimic in lume.

    RăspundețiȘtergere
  60. Creata_butterfly21 martie 2012 la 02:15

    Buna eu am culoarea visiniu inchis, oare ce culoare ar iesi?

    RăspundețiȘtergere
  61. doar unul e de ajuns.. mi-a mai si ramas chiar

    RăspundețiȘtergere
  62. multumesc mult pentru sfaturi. Nu stiu daca o sa incerc nuanta sugerata de tine pentru ca mie imi plac reflexele portocalii si n-as renunta deocamdat la ele. Dar nu zic nu, ca nu stiu ce-mi mai trece prin cap :))

    RăspundețiȘtergere
  63. asa a fost si la mine.. am vazut-o si dupa aia am ramas cu gandul la ea cateva zile pana m-am dus si mi-am cumparat-o :)

    RăspundețiȘtergere
  64. As vrea si eu sa ma vopsesc ,dar cu o nuanta de blond.Nu am mai incercat vopsea de par spuma ..nu stiu cum e... Spune-mi te rog cum o aplic,cat trebuie sa stau cu ea? mss:*

    RăspundețiȘtergere
  65. am incercat aceasta vopsea...nuanta 6/7 chocolate brown....mi-a iesit destul de deschis...ciocolatiu:)....dar, nu imi place:(....nu are stralucire parul si mi se pare destul de uscat:((

    RăspundețiȘtergere
  66. inainte de vopsire,parul meu chiar arata mai bn ca acum....probabil depinde de par...eu cred ca o sa renunt la vopseaua spuma..am folosit si l'oreal sublime mousse dar pot spune ca este mai buna decat acesta...doar ca rezista doar o luna..are un miros superb,stralucire si lasa parul foarte matasos..doar ca eu vreau o vopsea care sa si reziste...cred ca revin la vopseaua normala...

    RăspundețiȘtergere
  67. buna, am facut un tutorial despre cum se foloseste aceasta vopsea aici 
    http://pardonne-moi-ce-caprice-bymiuri.blogspot.ro/2012/04/tutorial-cum-folosesc-vopseaua-spuma.html

    RăspundețiȘtergere
  68. imi pare rau, nu stiu ce sa-ti spun. Nuanta mea se comporta ok ca si vopsea

    RăspundețiȘtergere
  69. Buna ! Eu sunt bruneta si vreau sa imi decolorez parul si sa imi bag vopsea wellaton Medium Brown 4/0 . Cum mi-ar iesi :-s ?

    RăspundețiȘtergere
  70. Buna ! Eu sunt bruneta si vreau sa imi decolorez parul si sa imi bag Wellaton Medium Brown 4/0 . Cum mi-ai iesii :-s ? 

    RăspundețiȘtergere
  71. imi pare rau, nu am idee cu o sa iasa Medium Brown, n-am incercat aceasta nuanta

    RăspundețiȘtergere
  72. eu sunt un saten inchis in cap?oare prinde culoare?:-s

    RăspundețiȘtergere
  73. daca e natural, prinde. Si al meu e la fel.

    RăspundețiȘtergere
  74. buna,as dori sa stiu daca am un ciocolatiu mai inchis ce rosu de la wellaton mi-ar trebui pentru un roscat mai aprins?:-s eu am mai fost roscata dar m-am facut cu palette si la fiecare spalare imi curgea vopseaua murdaream si prosopul si fata de perna!astept un mesaj.multumesc

    RăspundețiȘtergere
  75. Heellooo >:D< Sunt si eu o iubitoare a roscatului . Sunt vopsita si incerc de ceva vreme sa ii deschid putin nuanta.Imi place super mult cum ti-a iesit tie , dar ma intreb daca peste roscatul meu mai inchis prinde asa deschis..avand in vedere ca e spuma . Nu stiu cum sa ii deschid putin nuanta si nu vreau sa il decolorez . Help?!

    RăspundețiȘtergere
  76. Help,mi-e frica sunt un saten mai deschis momentan si in seara asta urmeaza sa ma vopsesc...cu aceeiasi vopsea rosu vulcanic...daca iese prea deschis??nici sa nu te poti uita la el :(?

    RăspundețiȘtergere
  77. depinde de cum iti place tie. La urma urmei, e rosu vulcanic

    RăspundețiȘtergere
  78. Nu stiu daca prinde. pe parul natural mai inchis prinde dar pe parul vopsit mai inchis nu cred.

    RăspundețiȘtergere
  79. si de la vopseaua asta murdaresti prosopul. am impresia ca asta e cel mai deschis rosu de la wellaton.

    RăspundețiȘtergere
  80. Madalina, de curiozitate am dat si eu o cautare pe google si am vazut ca pozele mele apar mai pe la inceput :) Oh, vreau sa uit zilele de om brunet :) te pup si multumesc pentru vizita :)

    RăspundețiȘtergere
  81. Buna:*. Vreau si eu sa ma vopsesc cu nuanta asta dar mi-e frica sa nu iasa prea "morcov".Imi place foarte mult cum ti-a iesit tie dar nu la toata lumea prinde la fel.Eu am parul natural saten dar acum e vopsit roscat. Si inca ceva, tie ti se pateaza perna?sau daca te prinde ploaia se pateaza rau hainele? scuze ca ti-am scris un roman:))

    RăspundețiȘtergere
  82. nu iese prea morcov, iese rosu puternic, apoi se mai deschide. Dar morcov nu iese, stai linistita :) Nu mi se pateaza perna deloc, decat daca e ud, dar eu pun un prosop pe perna dupa ce ma spal pe cap daca am de gand sa adorm cu el ud. Si n-am patit absolut niciodata sa ma mi se pateze hainele dupa ce ma prinde ploaia. Nici chiar asa :)

    RăspundețiȘtergere
  83. acesta culoare iese superb....am folosit o si eu si a iese perfect,,sunt satena,,,

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM