Testează Vichy Normaderm alături de mine!
Hey,
Am astăzi bucuria să vă prezint primele mele impresii despre această cremă, împreună cu un concurs simplu pentru voi. Voi premia 6 dintre voi, așa că bucuria mea e cu atât mai mare.
Înainte de a trece la impresii, puteți trage cu ochiul aici pentru a vedea ce tip de ten am și cu ce probleme m-am confruntat de-a lungul timpului.
În ceea ce privește noua formulă Normaderm de la Vichy, am avut doar aproape 2 săptămâni la dispoziție, așa că nu vă pot oferi prea multe detalii. Pentru un review complet, vă aștept pe blog în săptămânile următoare.
Această formulă m-a uimit din prima cu consistența sa foarte ușoară, comparativ cu vechea formulă. Aceea făcea scămițe pe ten, deci nu era ideală ca bază pentru machiaj, însă noul Normaderm se comportă foarte bine sub machiaj, intră repede în piele. Mirosul este cel specific produselor Vichy pentru ten, în general (sper că se înțelege ce vreau să spun).
După aplicare, rămâne un aspect mat, sănătos. Aplicată ca bază de machiaj nu-mi face probleme, adică nu-mi apare luciu mai devreme decât de obicei, dar nici n-am observat o diminuare a lui. O aplic, deci, dimineața și seara. A doua zi dimineață, se observă că roșeața coșurilor se diminuează considerabil și am observat că le face să se și retragă.
În ceea ce privește micșorarea porilor, nu am observat acest lucru, însă timpul e prea scurt. După o perioadă mai lungă de testare voi face un review amănunțit și voi analiza și ingredientele.
Singura mea nemulțumire este că nu are SPF.
Testează și tu Normaderm alături de mine!
Pentru a fi una din cele 6 persoane care vor testa noua formulă Normaderm, trebuie să:
- Scrii un comentariu în care să expui problemele tenului tău și motivele pentru care îți dorești această cremă.
- Dai share acestei postări pe facebook și să lași link-ul in comentariu (Atenție! Share-ul trebuie să fie public, nu doar pentru prietenii din lista ta)
Atenție!
Acest concurs se desfășoară simultan pe mai multe bloguri, așa că trebuie să participați doar pe un singur blog. Dacă nu veți respecta această cerință, veți fi descalificate!
Voi alege 6 dintre cele mai interesante răspunsuri (sincere și motivante). Concursul se termină pe 17 mai, ora 23:59 urmând ca în următoarele zile să postez câștigătoarele.
Succes!
UPDATE!!
Câștigătoarele sunt:
Maya Secret
Oana T
Carmen
Bianca Roxana Anitei
Sandra
Lebada Roxana
Vă asigur că nu a fost o decizie ușoară, așa că sper să nu fiți supărate cele care nu ați câștigat!
De la câștigătoare aștept în cel mai scurt timp datele următoare:
Nume complet
Adresa de e-mail
Nr de telefon
Adresa completă
Felicitări!
PS: Dacă v-a plăcut postarea, susțineți-mă printr-un like, tweet sau +1 :) Aștept și comentariile voastre! Mulțumesc!
32 comentarii
Pentru ca nu am avut ocazia sa testez si eu Normaderm sper de aceasta data sa am sansa :)Problemele tenului meu inca mai sunt dar au fost foarte grave inainte si ma bucur mult ca am reusit sa scap de cosuri..nu in totalitate , eu am tenul gras si sunt dispusa la cosuri,dupa tratarea cosurilor care le aveam am ramas cu porii dilatati si nu credca am sa mai am sansa sa scap de asta desi am incercat masti si inca mai caut produsul bun(poate normaderm ar ajuta;)).Ma confrunt mereu cu luciul tenului care apare dupa 2 ore si ma gandesc la vremea si caldura care incepe sa se arate si tenul meu v-a luci ca un bec x_X.Mi-ar placea sa incerc crema Normaderm deoarece am citit ca poate corecta:imperfectiuni,pori dilatati,luciu,roseata,pete,relief neuniform.Sper sa fiu una dintre norocoase :X.Multumim pentru sansa >:D<
RăspundețiȘtergereshare facebook: http://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=100784353392885&id=100000926089282
deci vreau sa incerc crema!!!este ideala pt tenul meu...care este mereu uscat....si cu cosuri....nu multe dar sunt si ele acolo....treb sa o castig....daca nu voi reusi o voi cumpara...m-ai facut f curoasa!!!!
RăspundețiȘtergereImi doresc mult sa incerc aceasta crema pentru ca am auzit numai lucruri bune despre ea . Tenul meu este gras , si am putina acnee si roseata . Am cautat mult un produs care sa ma ajute si nu am reusit . Poate aceasta crema ma va ajuta !
RăspundețiȘtergereShare : http://www.facebook.com/cristina.crissu.397/posts/329460487127702
Ooops . Am citit inca odata si am vazut ca nu am voie sa particip pe mai multe blog-uri si mi-am amintit ca am mai participat pe unul si nu pot sa sterg comentariul . Imi cer scuze . Sterge-l tu :-s.
RăspundețiȘtergerePupici:*
Pe mine ma innebuneste excesul de sebum din zona T, care este foarte inestetic, din punctul meu de vedere. Deasemenea si porii dilatati sunt o problema a tenului meu.
RăspundețiȘtergereAs vrea sa incerc crema, sa vad daca functioneaza la mine si sa o recomand si altor prietene.
Buna,imi doresc aceasta crema pentru ca tenul meu are cateva probleme si sper sa mi le rezolve.De cand ma stiu am zona T plina de puncte negre,cosulete si multtt sebum.Chiar daca folosesc fond de ten pentru ten mixt si alte produse de make up speciale pt tenul meu degeaba..nu reusesc sa l ascund:((.M am decis sa le tratez cu Vichy si sa nu mai am nevoie de mici trucuri pentru a mi reda increderea in mine.Cand ma gandesc ca vine vara..ma apuca depresia...tenul meu va luci si mai tare si va arata ca un globuletz de Craciun:).Sper sa am ocazia sa particip la testarea Vichy:Kiss
RăspundețiȘtergereAm probleme cu tenul din cauza ca e gras, o vreau pt ca ma incanta ideea ca pot sa ma machez dupa c o folosesc aproape imediat ...
RăspundețiȘtergeream dat share aici :
https://www.facebook.com/negrea.alexandra.5/posts/325941300812835
http://www.facebook.com/tender.carmenmarilena/posts/377913872244725
RăspundețiȘtergereDoresc sa incerc aceasta crema pentru ca observ ca in ultimul timp tenul meu nu vrea sa mai "asculte". De cand ma stiu am perioade in care tenul se deshirateaza, nu portiuni foarte mari, dar se fac niste mici pete mai inchise la culoare unde pielea devine foarte uscata, se strange efectiv si mai si ustura. Patesc asta mai ales vara, cu toate ca incerc sa am grija pe cat posibil de tenul meu. Aseara spre exemplu am zis ca trebuie sa incerc o ultima solutie de "salvare" mi-am zis eu, am folosit un pic de crema pe baza de Glycol- Cand m-am trezit tenul arata putin mai bine, dar inainte sa plec din casa deja problema reaparuse si mai mult decat atat m-am trezit si cu niste pete maronii pe fata, altele decat cele pe care le aveam deja inainte.. Oricum ideea este ca am nevoie de o crema urgent care sa imi trateze acele portiuni de ten uscat si asta cat mai repede. Nu pot sa inteleg de ce se produce aceasta deshidratare pentru ca eu sunt "persoana cu apa", tot timpul ai mei imi spun ca beau prea multa apa. Am uitat sa mentionez de clasicii pori dilatati din zona nasului si de roseata din obraji care pana la urma nu este cuperoza asa cum am crezut, Thanks God. Per total am un ten mixt, obrajii fiind marea mea problema pentru ca acolo se intampla toate grozaviile. :))
RăspundețiȘtergereTe-am pupat Miuri. :*
am uitat sa las linkul de la share. :"> https://www.facebook.com/mayasecretblog/posts/341178022615733
RăspundețiȘtergereEu am avut tot timpul tenul normal, dar de cateva luni a luat-o razna.Nasul mi-e vesnic gras si uleios, chiar daca folosesc masca ca sa-mi usuce pielea din zona nasului, dupa maxim o ora iar e uleios. Fruntea e si mai ciudata, am momente cand e atat de uscata incat se cojeste, iar dupa 2-3 zile devine grasa. Barbia la fel, cand e grasa, cand uscata plus cosuri. Chiar nu stiu ce creme sa folosesc si cred ca Vichy Normaderm m-ar putea ajuta si sper ca voi avea ocazia sa o incerc, pentru ca imi doresc tare mult.
RăspundețiȘtergereLink-ul de la share : http://www.facebook.com/Lalaaa08/posts/202249943228788
Neata, Miuri! In ultimii 2 ani cam asa, tenul meu a inceput sa se ingrase. Dupa cateva ore tenul straluceste pe frunte si pe nas. Ma streseaza maxim lucrul acesta. Sunt dependenta de pudra( doar asa am tenul mat o perioada, si imi tine sebumul sub control...cat de cat...chiar si dupa cateva ore) Iar daca nu folosesc pudra cresc brontozauri rosii) Sunt la a doua crema (scumpa si cu review-uri bune) si tot nu sunt multumita. Poate Vichy ma salveaza :D
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/oana.tudose.165/posts/141142159351575?ref=notif¬if_t=like
nu mi-ai lasat link-ul de share. Daca doresti sa participi te rog lasa un comentariu cu link-ul :)
RăspundețiȘtergerenu mi-ai lasat link-ul de share. Daca doresti sa participi te rog lasa un comentariu cu link-ul :)
RăspundețiȘtergerenu mi-ai lasat link-ul de share. Daca doresti sa participi te rog lasa un comentariu cu link-ul :)
RăspundețiȘtergerenu mi-ai lasat link-ul de share. Daca doresti sa participi te rog lasa un comentariu cu link-ul :)
RăspundețiȘtergerebafta fetelor!
RăspundețiȘtergereShare:
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/alexandra.adina.3/posts/235384449899644
Buna ! In ultimul timp tenul meu e din ce in ce mai gras ..iar cosurile imi dau bataie de cap din ce in ce mai mult .. mai ales acum vara , ma simnt oribil pt ca mereu trebuie sa ma dau cu fond de ten. Am auzit ca cremele de la Vichy sunt cele mai bune .. chiar as dori sa o incerc pe aceasta :) Multumesc mult !
share aici https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=214252238693814&id=100000675088729
RăspundețiȘtergereAm tenul mixt de cand ma stiu, zona T imi da batai de cap in fiecare zi. Mai nou am observat ca am un inceput de cuperoza care ma supara foate tare. Luciul incepe sa apara in jurul ore 12.00, cand ti-e lumea mai draga la serviciu. Bubele pline cu puroi sau bubele rosii au un aspect urat. Imi doresc sa gasesc o crema ce poate sa imi rezolve aceste probleme. Sper sa am ocazia sa testez Vichy Normaderm despre care am auzit foarte multe cuvinte de lauda.
https://www.facebook.com/bianca.roxana/posts/451504858198610
RăspundețiȘtergereCu ce sa incep?Am un ten destul de ciudat in ultima vreme...am capatat o sensibilitate, astfel incat, desi am trecut de ceva vreme de perioada adolescentei, inca ma lupt ca sa spun asa cu aceleasi probleme. Iritatiile care imi apar nu sunt profunde si nici nu sunt foarte,foarte vizibile,insa incep sa ma scoata din sarite..tenul imi era pana in aceasta iarna mixt,cu tendinte de ingrasare in zona T.Acum pare gras de-a dreptul, cu pori dilatati,cu sumedenie de puncte negre, iar acele cosulete care apar, nu mai sunt prezente ca inainte pe frunte, acum sunt pe obraji,pe linia fetei, de la ureche,spre barbie. Mi-ar placea sa gasesc un produs care sa mascheze aceste urme inestetice fara a incarca tenul..si sa imi ofere si protectie...
Multumim pentru aceasta sansa!
imi doresc aceasta crema deoarece am un ten cu probleme:cosuri, puncte negre, puncte de grasime, si ultima data o dermatita care momentan a disparut dar as vrea sa am un produs de intretinere pentru a nu mai aparea si alte probleme.Tratamentele la un cabinet dermatologic costa foarte mult pentru a-mi rezolva aceste probleme si crema e cam costisitoare pentru bugetul meu. Am incercat destule creme de fata dar dupa prima folosire imi apar cosuri si sper sa castig crema VISHY NORMADERM
RăspundețiȘtergereBuna Miuri,
RăspundețiȘtergerePentru
mine problemele cu tenul au inceput in urma cu 4 ani
si jumatate cand
mi-au aparut niste bubite si in urma controlului la dermatolog
am fost
diagnosticata cu psoriazis . Timp de 2-3 luni de
zile am incercat
tot felul de crème speciale pentru asa ceva, si intr-un final
mi-au trecut, dar
de atunci sunt foarte atenta la ce produse folosesc pentru
tenul meu si incerc
sa aleg produse dermatocosmetice care sa nu imi irite pielea. Bineinteles,
aceasta nu este singura mea problema cu tenul. In zona T am tenul gras si multe
puncte negre de care nu reusesc sa scap. In prezent folosesc fondul de
ten Normaderm Teint, pentru tenul cu probleme,
si sunt foarte multumita de el ,asa ca sunt convinsa ca nici aceasta
crema nu ma va dezamagi deoarece imbina perfect tratarea celor mai importante
probleme ale tenului.
Sper
sa fiu una din norocoasele castigatoare.
Have
a nice day !
http://www.facebook.com/sandra.junie/posts/326677347400677
linkul https://www.facebook.com/crystina.nichita/posts/171200739674633
RăspundețiȘtergereBuna Miuri,
RăspundețiȘtergerePentru mine problemele cu tenul au inceput in urma cu 4 ani
si jumatate cand mi-au aparut niste bubite si in urma controlului la dermatolog
am fost diagnosticata cu psoriazis . Timp de 2-3 luni de
zile am incercat tot felul de crème speciale pentru asa ceva, si intr-un final
mi-au trecut, dar de atunci sunt foarte atenta la ce produse folosesc pentru
tenul meu si incerc sa aleg produse dermatocosmetice care sa nu imi irite pielea. Bineinteles, aceasta nu este singura mea problema cu tenul. In zona T am tenul gras si multe puncte negre de care nu reusesc sa scap. In prezent folosesc fondul de ten Normaderm Teint, pentru tenul cu probleme, si sunt foarte multumita de el ,asa ca sunt convinsa ca nici aceasta crema nu ma va dezamagi deoarece imbina perfect tratarea celor mai importante probleme ale tenului.
Sper sa fiu una din norocoasele castigatoare.Have a nice day !
http://www.facebook.com/sandra.junie/posts/326677347400677
http://www.facebook.com/lavinia.sisea/timeline/story?ut=76&wstart=1335855600&wend=1338533999&hash=-8531257784634364791&pagefilter=3
RăspundețiȘtergerelink ul de share.....
deci vreau sa incerc crema!!!este ideala pt tenul meu...care este mereu
uscat....si cu cosuri....nu multe dar sunt si ele acolo....treb sa o
castig....daca nu voi reusi o voi cumpara...m-ai facut f curoasa!!!!
Buna, am un ten alergic, sensibil si mixt, mai rau de atat nu se putea! Rar gasesc o crema care sa-l multumeasca, mi se pateaza de la orice cos
RăspundețiȘtergeresau semn, arata foarte urat si culmea nu gasesc un produs care sa-mi
rezolve problemele, am testat o gramada de creme, masti si solutii, insa
nici un rezultat! apa termala e singura ce-mi calmeaza iritatiile si
rosetea si fondul de ten care imi astupa petele pentru a avea o culoare
uniforma a tenului, imi doresc foarte mult acesta crema in speranta ca voi termina cu problemele tenului, sa pot fi mandra de mine atunci cand ma uit in oglinda, sa scap de stresul de a astupa si a testa o gramada de creme. Multumesc pentru sansa!
https://www.facebook.com/borza.nicoleta/posts/365705300154270
Buna! Am probleme cu tenul pe care nu le pot trece cu vederea. Am incercat nenumarate metode de a scapa de punctele negre, cosuri si tenul uscat. Dupa ce am folosit geluri de curatare de la bioten si elmiplant, care nu au functionat, am incercat sa scap de cosuri cu zinerit, pe care l am achizitionat de la farmacie. Inca nu am scapat de problemele tenului si de aceea mi-as dori sa incerc noua crema Vichy Normaderm, care sper sa ma ajute sa nu mai am un ten uscat si care sa ma scape de imperfectiunile care nu dau bine pe fata unei fete. te pup!
RăspundețiȘtergereFacebook: http://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=372243979505713&id=100001734108116
Ma bucur sa vad ca se continua cu acest giveaway al cremei Normaderm. Precizez ca am participat la concurs pe un alt blog, in prima faza, cand erau premii atat pentru blogerite cat si pentru cititoare. Evident ca nu am castigat nimic, motiv pentru care ma bucur ca mai pot incerca o data.
RăspundețiȘtergereDupa cum se vede insist, nu ma las, iar acest lucru se datoreaza faptului ca imi doresc al naibii de mult sa castig razboiul cu porii mei evidenti, sau macar o lupta,daca altfel nu se poate.:) Deci, daca am zis pori mariti, "cunoscatoarele" stiu despre ce vorbesc: sebum, luciu inestetic, cosuri. Intrucat sunt si persoana asupra careia reclama chiar este punctul de plecare atunci cand aleg un produs, cred ca intrunesc toate conditiile pentru a tanji cu patos dupa aceasta crema. Asa ca, nu mai ramane decat sa am si putin noroc!
Share: https://www.facebook.com/iulianaalina.chiriac/posts/332338176837790
Multumesc mult de tot!!!
RăspundețiȘtergereNume: Lebada Roxana-Alina
RăspundețiȘtergereE-mail: ruxynna_aln21@yahoo.com
Nr. tel: 0749516835
Adresa: Strada Hotin, nr. 15, Iasi
Multumeeeesc mult pt sansa!!! te pup
MULTUMESC PENTRU PREMIU. AM TRIMIS DATELE PE FACEBOOK, SPER CA E OK.PUP
RăspundețiȘtergereBuna, Miuri! Eu am castigat crema la giveaway-ul tau si am fost multumita de ea. Daca folosesc pudra si nu e ff cald tenul rezista cateva ore. Comparativ cu alte creme am fost oricum multumita.
RăspundețiȘtergereAsa ca am decis sa folosec si lotiunea purificatoare din gama Normaderm. Mi-a placut asa mult ca am cumparat si a 2a sticla. Pana acum nu am simtit nici un rezultat de la lotiunile tonice. Simteam doar ca ma racoresc si curata pe moment dar nimic pe termen lung. Dar lotiunea aceasta de la Vichy curata porii. Nu mai simt nasul si barbia incarcare, nu mai simt nevoia sa abuzez de exfoliere. :d