Review&Swatch: Sleek Sunset Palette

by - miercuri, mai 16, 2012

Hey,

Am revenit cu un review al paletei Sunset de la Sleek, care a devenit preferata mea în perioada asta. Deși nu sunt o mare fană a fardurilor sidefate, paleta asta e îmi place datorită nuanțelor sale vesele și pentru că nuanțele sidefate sunt foarte cremoase și pigmentate, fără a fi nevoie de o bază pentru a le intensifica.


Singura nuanță mată a acestei palete este negrul, prezent, de altfel, și în celelalte palete. Sincer, mi-ar fi plăcut ca negrul ăsta să fie unul sidefat, la fel de cremos ca celelalte. În rest nimic de reproșat, e foarte versatilă și poate fi folosită atât pentru machiaje de zi, cât și de seară. În plus, au irizații foarte faine, mai ales cele de pe rândul de jos.

Swatch-urile au fost făcute în lumină naturală și nu am aplicat nicio bază:



și close-up


Preferata mea de pe rândul de sus este clar portocaliul, iar de jos este a 5-a nuanță (un fel de roz cu irizații aurii). M-am chinuit de vreo câteva ori să îmi pozez machiajele, dar zău că nu-mi iese nimic și nu-mi dau seama la ce setări să umblu ca să iasă faine.

Știu că unele fete se plâng că, în general, fardurile Sleek sunt puțin prăfoase și cad pe față când te machiezi, dar eu am rezolvat asta simplu: mă machiez la ochi, înainte de a aplica fondul de ten. Mi-e mai bine asa și pentru că baza de machiaj pe care o folosesc e puțin cam mofturoasă și se vede aiurea aplicată deasupra fondului de ten (pentru că eu obișnuiam să-mi dau cu fond de ten și pe pleoape). 

În plus, rezistă de dimineață până seara cu o bază de machiaj. La mine e imposibil să mă machiez fără bază, pentru că sebumul nimicește tot ce-i iese în cale :))

Puteți cumpăra paleta Sunset de la Sleek de pe Myashop la prețul de 33,99 lei! E o paleta super faină, merită să o aveți în colecție! :)

Vouă vă face cu ochiul paleta Sunset? Sau o aveți deja în colecție?

PS: Dacă v-a plăcut postarea, susțineți-mă printr-un like, tweet sau +1 :) Aștept și comentariile voastre! Mulțumesc! 

Gânduri bune, 
Miuri

You May Also Like

25 comentarii

  1. e super! imi plac nuantele paletei...:)
    cu siguranta imi gace cu ochiul,dar nu mai cumpar nici o paleta pana nu termin macar una din ce am...nu sunt multe,si deloc scumpe,dar nu imi place sa arunc cu banii pe fereastra cand nu e nevoie! :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. wow foarte reusit swatch :) si eu o am si sunt foarte multumita de ea. o adevarata comoara in trusa mea. imi mai face cu ochiul si noua paleta v2 blacks... sunt putin reticienta ca sunt doar mate si cele mate din paletele deja existente sunt putin cam prafoase.

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu o am si mi place mult.am cam nelijat-o in ultima vreme ce i drept

    RăspundețiȘtergere
  4. O am si imi place foarte mult :)
    Singura paleta unde fardurile mi se par prafose este Bad girl. cu restul nu am probleme :)

    RăspundețiȘtergere
  5. da, si mie imi place aceasta paleta, in special nuantele de portocaliu/ aramiu

    RăspundețiȘtergere
  6. AlexandraBicoi17 mai 2012 la 21:06

    Imi plac culorile.Este o paleta draguta.
    Te invit si pe blogul meu http://beautymakeupwithme.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi fac cu ochiul toate paletele Sleek mai ales cea Achid si Sunset.

    RăspundețiȘtergere
  8. asa sa faci, nici colectiile astea nu-s bune pana la urma :)) Sa stii ca n-am uitat de tine. Saptamana asta te rezolv :D :*

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc mult :) Nu stiu de ce, dar mie nu prea imi fac cu ochiul V-urile..

    RăspundețiȘtergere
  10. mie nici nu-mi place bad girl, deci e ok :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Acid imi face si mie cu ochiul. Si eu ii fac inapoi :))))

    RăspundețiȘtergere
  12. Folosesc o baza de la Radiant. O recomand pentru cele cu buget restrans :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Calin Andreea Daniela23 mai 2012 la 07:34

    frumoase nuante la farduri! trebuie sa-mi iau si eu una, neaparat...

    RăspundețiȘtergere
  14. Mereu m-a atras paletuta asta,nuante superbe,pigmentate. Iubesc nuantele acelea de portocaliu,galben si albastrul ala. Yumy!

    RăspundețiȘtergere
  15. sa stii ca trebuie sa o ai in colectie :)

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM