Prietenele mele nu sunt diamantele, sunt parfumurile

by - marți, decembrie 10, 2013

Eu zic să fie pentru ultima dată când vă mai duc cu vorba că am să scriu mai des pe blog! Nu de alta, dar am ajuns să nu mă mai cred nici eu. Așa că am să trec la fapte, nu vă mai zic nimic. Și dacă vă zic, nu mă credeți! :)) Mi s-au întâmplat lucruri extrem de frumoase anul acesta, de asta nu am fost prea prezentă, dar acum că m-am mai ”așezat” zic să vă povestesc câte una alta despre noutățile pe care le-am mai încercat.

Titlul, doamnelor, este cât se poate de adevărat pentru mine. Nicio treabă de femei nu mă face mai fericită decât parfumurile. Las diamantele pentru cele care chiar și le permit și chiar le iubesc, eu mă consolez cu parfumurile. Iar când vine vorba de ele, niciodată nu avem prea multe.. Asta mă duce cu gândul și la pantofi! Dar simt că deviem și visăm deja cu ochii deschiși. Înapoi la parfumuri! 


Ceea ce-mi place mie la parfumuri e că poți să fii în fiecare zi altcineva. Adeseori, machiajul, parfumul, hainele îmi schimbă starea de spirit și atitudinea. Sunt măști pe care le port în ideea de a nu-mi plictisi ochiul atunci când mă văd în oglindă înainte de a ieși din casă. 

În principiu, îmi plac parfumurile fructate, dulci cu ceva pișcături florale, însă nu-i bătut în cuie pentru mine. N-am fost niciodată omul care să meargă numai pe anumite preferințe și pe celelalte să le ignore. Încerc cu plăcere tot ce e nou și sunt adeseori uimită că mi se schimbă preferințele frecvent. Dacă astăzi sunt gata să jur că una e melodia mea preferată, mâine m-ai putea surprinde ascultând o alta în mod obsesiv.

Așa a fost și cu Guess Girl. Când l-am comandat, mi-am zis că încerc ceva nou, iar design-ul mi se părea drăguț, nu prea cine știe ce, dar plăcut ochiului. Recunosc că mi-l imaginasem ceva mai fructat, decât floral, dar e drăguț, purtabil și necomplicat. Uitasem să vă spun că îmi plac parfumurile necomplicate :) Nu spun pas nici unuia care să mă facă să stau numai cu nasul în el, dar pentru zilele obișnuite chiar le prefer pe cele ușurele.


Apa de toaletă Guess Girl a fost lansată în februarie 2013 și poartă semnătura lui Laurent Le Guernec. Aroma sa floral-fructată are ca note de vârf zmeura, pepenele galben și bergamota care fac trecerea către notele de mijloc (orhidee, crin și salcâm), disipându-se mai apoi și rămânând notele de bază, lemnul de santal australian și vanilia de Madagascar.


Este o apă de toaletă perfectă pentru zilele obișnuite, persistentă și feminină. Prețul apei de toaletă variază în funcție de gramaj și o puteți găsi pe Crisalis, un site pe care vi-l recomand cu căldură dacă vreți să faceți surprize frumoase de sărbători celor dragi. Pe mine m-au surprins plăcut prețurile foarte bune și diversitatea produselor. În ianuarie o să fie ziua mea așa că plănuiesc să mă răsfăț cu ceva produse pentru păr de la ei. Eu deja mi-am făcut listuța! Voi?

Voi ce parfumuri preferați? V-ați apucat de cumpărături pentru cei dragi? Ce vă doriți să vă aducă anul acesta Moșul?

Gânduri bune,
Miuri

You May Also Like

7 comentarii

  1. si mie imi plac parfumurile foarte mult.. am o multime dar deocamdata am zis sa iau o pauza de la a le cumpara. :)
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. oh vai, nu ma tenta cu parfumuri....la cat am cheltuit anul asta pe parfumuri (aveam 2 parfumuri in martie si acum am peste 30) nici nu se mai pune problema de un parfum nou (din pacate).Dar favoritele mele sunt: Thierry Mugler Alien, Kenzo Kenzo Amour si Dior Hypnotic Poison. Parfumul sarbatorilor de iarna va fi Roberto Cavalli - Nero Assoluto.
    E dragut Guess Girl, dar personal mi se pare de primavara-vara fiind florar-fructat.
    Boala grea...parfumurile astea :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine arată! ♥

    RăspundețiȘtergere
  4. Lume noua! :)) de cand asteptam sa-mi povestesti de noul si dragul tau parfum..nici nu-ti inchipui :D imi place parfumul..ti-am zis acum vreo 2 saptamani! :)) si serios vorbind acum...fa cumva sa nu mai dispari :D pupici plini cu dor >:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. In legatura cu titlul postarii: I feel you, sister! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Moschino pink bouquet este preferatul meu 8-> . Ma topsesc dupa el , as sta cu nasul numai in el vorba ta :)) . Dar o sa astepte mult pe raft ca pana una alta eu imi doresc de la guerlain un fond de ten .

    RăspundețiȘtergere
  7. L-am primit acum cateva zile de la sormea si iti dau dreptate, i love it! :)

    RăspundețiȘtergere

INSTAGRAM